Vesmintele liturgice
Biserica creştina este un asezamant dumnezeiesc in care se păstrează invatatura Mântuitorului si in cadrul ei se savarsesc anumite lucrări sfinte pentru mântuirea credincioşilor.
Întrebuinţarea vesmintelor in Biserica creştina este foarte veche. Încă din timpul apostolilor, Sfântul Apostol Pavel in epistola II Timotei 6.13 ne aduce argumente cu privire la aceasta.
In primele veacuri creştine, atât cei care participau la slujbe cat si cei ce slujeau se îmbrăcau in anumite haine pe care le foloseau numai in acest scop.
Aceste vesminte au la baza respectul înnăscut fata de Dumnezeu, de care nu ne putem apropia decât numai cu o anumita dispoziţie sufleteasca si cu vesminte special adaptate care sa fie in concordanta cu aceasta dispoziţie.
Unele din aceste vesminte erau confecţionate după modelul celor din Vechiul Testament, iar altele au fost făcute in concordanta cu întrebuinţarea lor in cult si cu înţelesul tainic (simbolic) care li s-a atribuit de către tâlcuitorii cultului in decursul vremurilor.
In privinţa culorii materialului din care se confecţionau vesmintele la început era culoarea alba ca simbol al curăţiei. Mai târziu insa din secolul al IV-lea , au început sa fie folosite si alte culori ca :
Albul - simbolizează icoana bucuriei si a curăţiei
Roşie – simbolizează sângele vărsat de Domnul nostru, Iisus Hristos si Sfinţii Lui”
Verdele si albastru – simbolul nădejdii in fericirea cea veşnică
Neagra si purpurie – simbolul căinţei
Deoarece in ierarhia noastră bisericeasca exista trei trepte distincte, avem si vesminte speciale pe care le folosesc slujitorii sfinţiţi din fiecare treapta a clerului si anume:
-
Pentru treapta de diacon vesmintele sunt:
- stiharul
- mânecuţele
- orarul
-
Pentru treapta de preot vesmintele sunt:
- stiharul
- epitrahilul
- brâul
- mânecuţele
- felonul
-
Pentru treapta de arhiereu vesmintele sunt:
- Stiharul
- Epitrahilul
- Brâul
- Mânecuţele
- Epigonatul
- Sacosul
- Omoforul
- Crucea
- Engolpionul
- Mitra
- Mantia
- Toiagul arhieresc
- Dicherul
- Tricherul
VESMINTELE DIACONESTI
STIHARUL - este un vesmânt lung si larg, acoperind tot corpul, ca si vesmântul lui Aron, care se numea talar. El ne aduce aminte de acele vesminte luminate in care s-au arătat îngerii in timpul învierii (Luca 24.4) si in ziua inăltarii la cer a Domnului (Matei 17.2)
MÂNECUŢELE – sunt un fel de manşete cu care se strâng mânecile Stiharului, având rolul practic de a nu împiedica pe slujitor in îndeplinirea îndatoririlor in timpul Sfintei Liturghii. Ele simbolizează puterea cu care este învrednicit slujitorul si ne aduce aminte de acele legături cu care a fost legat Domnul nostru Iisus Hristos in timpul patimilor Sale. (Ioan 18.12).
Simeon al Tesalonicului ne arata ca mânecuţele inchipuiesc „lucrarea lui Dumnezeu cea atotfacatoarea si ca însuşi Iisus Hristos prin mâinile sale, si-a făcut Jertfa trupului si sângelui sau” . Mânecuţele sunt folosite atât de diacon cat si de preot si arhiereu.
ORARUL – format dintr-o bucata de pânza lunga si îngusta.
Cea mai veche menţiune a orarului diaconesc datează din secolul IV. In canoanele 22 si 23 ale Sinodului din Laodiceea ( 364 ) se vorbeşte despre orar ca fiind un vesmânt specific diaconului, aşa cum a rămas pana astăzi.
Orarul simbolizează aripile îngerilor care zboară neîncetat in jurul tronului ceresc, slujind Domnului. De aceea pe orarele diaconilor din vechime erau scrise cuvintele „Sfânt, Sfânt, Sfânt” cuvinte cu care îngerii preamăresc pe Dumnezeu (Isaia 6.6). El este si simbolul darului cu care este invrednicit diaconul de a sluji lui Dumnezeu.
VESMINTELE PREOŢEŞTI
In afara de STIHAR si MÂNECUŢE despre care s-a vorbit mai sus, preotul poarta in plus :
EPITRAHILUL – simbolizează jugul Slujirii lui Iisus Hristos (Matei 2.29-30) cat si darul Duhului Sfânt. El ne aduce aminte si de funia cu care a fost legat Mântuitorul in noaptea arestării lui. Cele doua parţi ale epitrahilului simbolizează : partea dreapta trestia pe care i-au dat-o in batjocura, iar partea stânga, crucea pe care a dus-o Domnul pe umerii săi. Este vesmântul liturgic cel mai important, deoarece fara el atât preotul cat si arhiereul nu pot savarsi nici un serviciu religios.
BRAUL- Simbol al puterii slujitoare cu care este învrednicit preotul, el mai închipuie tăria si virtutea preotului si curatia trupului. Ne aminteşte si de brâul cu care a fost încins Mântuitorul Iisus Hristos când a spălat picioarele ucenicilor la „Cina cea de Taina” (Ioan 12.4-5).
FELONUL – un fel de pelerina fara mâneci (II Timotei 4.13). Felonul închipuie hlamida roşie cu care a fost imbracat Mântuitorul in curtea lui Pilat (Matei 27.38) dar mai simbolizează puterea, dreptatea si sfinţenia lui Dumnezeu.
VESMINTELE ARHIEREŞTI
Pe langa STIHAR , MÂNECUŢE, BRÂU, EPITRAHIL SI FELON, care sunt comune preotului si arhiereului, arhiereul are ca vesminte proprii treptei Lui urmatoarele :
SACOSUL - un vesmânt mai scurt decât stiharul cu mâneci scurte si largi. Sub braţe se închide si deschide pe fiecare parte cu cate sase clopoţei in total 12 clopoţei. Este simbolul umilinţei si al caintei. Căci arhierii imbracandu-l îşi aduc aminte de patima Mântuitorului nostru Iisus Hristos si de camasa Lui pentru care s-au aruncat sortii. Clopoţeii de pe margini simbolizează cuvântul lui Dumnezeu care trebuie sa iasă din gura arhiereului. La început acest vesmânt a fost dăruit in semn de preţuire de împăratul Constantin cel Mare patriarhului Macarie al Ierusalimului , cel care atingând crucea Mântuitorului de un mort pe care-l duceau sa-l îngroape, a înviat. Crucea Mântuitorului si al celor doi tâlhari au fost descoperite prin truda, osteneala si cheltuiala imparatesei Elena, mama împăratului Constantin cel Mare.
Împăratul bizantin Ioan Paleologul dăruieşte acest vesmânt ierarhilor moldoveni in timpul lui Alexandru cel Bun (prima jumătate a secolului al XV-lea).
OMOFORUL – închipuie oaia cea pierduta si apoi aflata, prin aceasta intelegandu-se rascumpararea neamului omenesc si primirea firii omeneşti de către Iisus Hristos. Este simbolul demnitatii si rangului arhieresc, având cruci pe el, închipuie si „puterea crucii Domnului” fiindcă cei ce voiesc a trai in Hristos îşi iau crucea pe umeri, adică suferinţa căci este simbolul suferintei, după cum zice Sfântul Gherman, patriarhul Constantinopolului.
EPIGONATUL sau BEDERNITA – este un vesmânt in forma de romb care se leagă cu un şnur dupa gat, atarnand pe genunchiul drept. Acesta simbolizează sabia spirituala, adică cuvântul lui Dumnezeu cu care trebuie sa fie înarmat arhiereul, dar mai simbolizează si Învierea Mântuitorului” pentru ca are pe el brodata icoana Învierii, arătând cu aceasta puterea, biruinţa si scularea lui Hristos din morţi pe care le-a savarsit prin curatie si neprihănire” (Psalmi 44.4-7)
MANTIA este un vesmânt lung si larg, fara mâneci, care se poarta ca o pelerina, partea din spate fiind mai lunga si târându-se pe pamant. Culoarea difera si este cusuta in forma de valuri sau de râuri, care inchipuiesc raurile de apa vie de care vorbeşte Mantuitorul (Ioan 7.38), adică invataturile care trebuie sa izvorască in permanenta din gura arhiereului. Mantia are patru tablite, din care doua sunt la piept si doua jos. Tablitele de sus, după tălmăcirea lui Simeon al Tesalonicului, inchipuiesc cele doua table ale Legii Vechi, iar cele de jos, unite intre ele printr-un lantisor de aur, inchipuiesc cele doua testamente unite intre ele prin Iisus Mântuitorul. Mantia înseamnă puterea si plenitudinea demnitatii arhierului.
MITRA este acoperământul capului arhiereului in timpul serviciilor religioase. Ea inchipuieste atât cununa de spini care a fost pusa pe capul Mântuitorului in timpul patimilor (Matei 27.29), cat si inaltimea demnitatii arhiereşti.
In afara de vesmintele liturgice proprii arhiereului pe care le-am enumerat pana aici, arhiereii mai poarta in timpul slujirii si următoarele insigne ornate sau podoabe (semne distinctive).
ENGOLPIONUL este o icoana de regula din metale preţioase care are pe ea chipul Maicii Domnului sau al Mântuitorului. Îşî are originea de la primii creştini care purtau la gat moaşte ale sfiintilor care le dădeau încredere in puterea lui Dumnezeu (ex:mucenicii). Arhiereul poarta aceasta icoana la piept, ca semn ca trebuie sa aiba permanent pe Iisus in inima sa si pe Maica Domnului ca o Mijlocitoare catre Dumnezeu.
CRUCEA – e purtata de arhierei la piept, alături de engolpion ca semn al mărturisirii credinţei in Iisus Hristos. Ea aduce aminte de spiritul de jertfa de care trebuie sa fie stăpânit arhiereul. Mai aduce aminte si de cuvintele Sfântului Apostol Pavel „Iar mie sa nu-mi fie a mă lauda, decât numai in crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6.14)
CÂRJA, TOIAGUL este un baston lung pana la doi metri, care in partea de sus are doua capete de şerpi cu gurile deschise cu privirea unul spre celalalt, având intre ei un glob sau o cruce. Şerpii simbolizează înţelepciunea pastorala (Matei 10.16), iar globul si crucea înseamnă ca arhiereul păstoreşte omenirea in numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cârja mai semnifica si autoritatea arhiereului asupra turmei care ii este încredinţata (Ioan 10.11) si aminteşte de toiagul lui Aaron din Vechiul Testament.
DICHERUL SI TRICHERUL sunt doua sfeşnice din care unul cu doua lumânări si altul cu trei cu care arhiereul binecuvântează pe credincioşi in anumite momente ale slujbei si care inchipuiesc lumina învăţăturii evanghelice. Cele doua lumânări ale dicherului simbolizează cele doua firi ale Mântuitorului, iar cele trei ale tricherului simbolizează Sfânta Treime.
Toate vesmintele de care am amintit pana aici se sfinţesc înainte de punerea lor in folosinţa. Clericii de toate categoriile trebuie sa fie cu băgare de seama si sa nu slujească in vesminte ponosite sau rupte, căci aceasta înseamnă nepăsare fata de harul care este in ei si scade autoritatea clerului in fata credincioşilor.
O parte din aceste vesminte se confecţionează in Atelierul Sfintei Mănăstiri Pasărea.
Un material de Maica Stareţa Mihaela Costache.
Bibliografie : "Liturgica teoretica" - manual pentru seminariile teologice - Pr.Prof. Dr. Ene Braniste; Arh. Prof Ghenadie Nitoiu; Pr Prof Gheorghe Neda; Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1984.